Lacul sălciilor care plâng

Lacul sălciilor care plâng

Mergeam tăcut privind un asfinţit de soare,

Atât de trist...de dorul zilei încă plin,

Îl urmăream pierdut într-o visare,

Urmând cărarea unor paşi ce nu mai vin...

Mergeam tăcut privind un asfinţit de soare...

Fără să ştiu mă pierd pe drumul de pădure,

Aud frunzişul care îngână un cântec de dor,

Păşesc tăcut lăsându-mi dorul să mă fure,

Și simt Zefirul obrazul atingându-mi-l uşor...

Aud Zefirul care îngână un cântec de dor...

El este vântul primăverii care mă trezeşte

Şi văd un lac ascuns de sălcii preaplecate,

Cu-n murmur tainic ce-mi şopteşte,

Poveşti de iubire de veacuri uitate...

E lacul meu, ascuns de sălcii preaplecate...

Paşii mei răsună monoton pe ascunsa alee,

Şi iarba se pleacă suspinându-mi în cale,

Soarele coboară precum o roşie azalee

Ascultă şi el poveşti cu doruri şi trece agale..

În timp ce pașii mei răsună monoton pe alee...

Ascult şi eu apa ce murmură poveştile ei,

Poveşti uitate ascunse în fiecare picătură,

Sunt pline de sentimente şi dulci ca mierea de tei,

Inima mea le soarbe şi dorul o fură...

Poveștile mele ca mierea de tei....

Plâng sălcii pe maluri în şoaptele undei,

Iar eu mă-ntind în mătasea ierbii, plăcută,

Un vis picură o poveste peste ochii mei,

O poveste a liniştii, o poveste tăcută...

Și plâng sălcii în șoaptele undei...

Ascult pierdut printre vise povestea

Şi chipul drag îmi apare-n privire

Iarba cea moale duce mai departe vestea,

Că un om s-a pierdut ascultând poveşti de iubire...

Un om s-a pierdut ascultând poveşti de iubire...