Poate...

Poate...

Până mai ieri treceam amândoi pe câte o cărare,
Cu fiecare pas măsurat separat şi pus ca atare...
De azi însă căutăm doar paşii plăcuţi doar în doi,
Nu mai e vorba de „eu” ci numai de „noi”...

Vorbeam doar despre trupul meu şi mâna ce vrea,
Să simtă mereu raiul cu atingerea sa...
Iar tu povesteai mereu despre visele tale,
Pline de gânduri ce paşii îi plimbă agale...

Acum într-o clipă am reuşit să ne regăsim...
Poate va merge să dividem totul la doi,
Poate găsim paşii frumoşi de mână amândoi,
Totul e minunat atunci când iubim...

Îţi ziceam de palatul de gânduri ciudate,
În care sunt rege, dar fără coroane purtate...
Şi tu îmi spuneai de anii care au trecut,
De timpul de atunci rămas pierdut...

Însă uneori e atât de uşor cu drag să regăseşti,
Poate acum va fi mult mai uşor să iubeşti...
Cu buzele lipite de inima ta eu să-ţi şoptesc:
- Poate acum e atât de simplu să-ţi spun te iubesc!