Azur

Tu eşti zâmbetul soarelui pe care-l aştept să răsară
Şi părul tău străluceşte asemeni nisipului,
Întreaga ta făptură îmi aminteşte de-o vară,
În care-ţi priveam frumuseţea chipului...

Şi îmi spuneai în şoaptă, când ne plimbam agale,
Că dragostea-i o floare, aşa că zâmbeşte-i,
Iar eu îţi răspundeam prin ploaia de petale:
- Ascunde-te de mine, iar ochii fereşte-i!

Tu însă râdeai şi-apoi buzele tale,
Le auzeam şoptindu-mi cât eşti de fericită...
Marea cea verde ne tot ieşea în cale,
Dar pentru mine tu erai cea mai mare ispită.