Alb de poveste (30.12.2008 11:40)
Autocarul lunecă uşor pe serpentinele ce leagă Moldova de Transilvania şi iarna pătrunde prin geamul uşor aburit, albul ei pur farmecă privirea.
Muzica din căşti mă învăluie, mă poartă departe, prin geamul ce desparte două lumi diferite. Mă simt urcând printre nămeţii albi, păşind tainic printre copacii încărcaţi de zăpadă. O atmosferă de poveste în care mă aştept să apară sania Crăiesei Zăpezii şi să mă poarte tot mai adânc în pădure, acolo unde tăcerea e absolutul stăpân şi unde paşii care fac zăpada să cânte sunt ca un sacrilegiu adus reginei iarnă.
O pată de alb lunecă pe gulerul hainei şi răceala ei mă face să pierd o parte din curajul de a continua drumul prin marea de cenuşiu şi alb. Copacii îşi râd de mine scuturând crengile încărcate. Goliciunea lor cenuşie mă face să zâmbesc. Sunt atât de caraghioşi aşa fără hainele care îi ascund privirii.
Aburul care acoperă cu o peliculă fină geamul mă trezeşte pentru o clipă din reveria în care mă aruncasem însetat. E o iarnă aşa cum şi-o aminteşte copilul din mine, albă, încărcată de zăpada ce îndeamnă la joacă, veselie fără existenţa vreunei urme de supărare. Şi totuşi doar visez, melancolia care persistă în sufletul meu mă împiedică să redevin copilul iernii. Îmi lipseşt tu crăiasa mea, eşti departe, inima mea e în mâinile tale şi nu mai pot zâmbi ca un copil lipsit de griji. Te aştept ca un nebun, însetat după vorbele tale, zâmbetul tău, veselia ta.
Mi-e dor de tine crăiasa mea, de bucuria clipelor în care te am doar pentru mine. Iarna nu este iarnă fără tine. O parte din mine lipseşte când eşti departe, tăcută şi rece. Încerc să îţi ghicesc zâmbetul şi veselia în albul zăpezii, însă îmi este imposibil. Doar visez, las melancolia să mă facă prizonierul ei şi să mă ducă departe.
Îmi lipseşti draga mea, peisajul de poveste pare atât de fad fără prezenţa ta. Unde te ascunzi mică zână a zăpezii? Vino şi sărută-mi obrajii cu atingerea delicată a buzelor tale. Fă-mă să redevin copil, să zâmbesc iar, să visez iar la iubirea pură, la clipele în doi ce vor urma. Adu cu tine o picătură de culoare în albul care mă înconjoară, o picătură de roşeaţă care să te transforme în minunată Albă ca Zăpada.
Te aştept să reintri în povestea vieţii mele, să dai un sens clipelor care fără tine trec anoste, albe şi reci.
Deschid ochii, surprins de aerul rece ce pătrunde prin uşa deschisă a autocarului şi clipa de visare amestecată cu tristeţea de a nu te avea alături dispare. Realitatea mă loveşte rece asemeni fulgilor albi şi nu pot decât să spun că îmi e dor de tine iubita mea, mi-e dor de farmecul clipelor alături de tine. Te iubesc!
Autocarul lunecă uşor pe serpentinele ce leagă Moldova de Transilvania şi iarna pătrunde prin geamul uşor aburit, albul ei pur farmecă privirea.
Muzica din căşti mă învăluie, mă poartă departe, prin geamul ce desparte două lumi diferite. Mă simt urcând printre nămeţii albi, păşind tainic printre copacii încărcaţi de zăpadă. O atmosferă de poveste în care mă aştept să apară sania Crăiesei Zăpezii şi să mă poarte tot mai adânc în pădure, acolo unde tăcerea e absolutul stăpân şi unde paşii care fac zăpada să cânte sunt ca un sacrilegiu adus reginei iarnă.
O pată de alb lunecă pe gulerul hainei şi răceala ei mă face să pierd o parte din curajul de a continua drumul prin marea de cenuşiu şi alb. Copacii îşi râd de mine scuturând crengile încărcate. Goliciunea lor cenuşie mă face să zâmbesc. Sunt atât de caraghioşi aşa fără hainele care îi ascund privirii.
Aburul care acoperă cu o peliculă fină geamul mă trezeşte pentru o clipă din reveria în care mă aruncasem însetat. E o iarnă aşa cum şi-o aminteşte copilul din mine, albă, încărcată de zăpada ce îndeamnă la joacă, veselie fără existenţa vreunei urme de supărare. Şi totuşi doar visez, melancolia care persistă în sufletul meu mă împiedică să redevin copilul iernii. Îmi lipseşt tu crăiasa mea, eşti departe, inima mea e în mâinile tale şi nu mai pot zâmbi ca un copil lipsit de griji. Te aştept ca un nebun, însetat după vorbele tale, zâmbetul tău, veselia ta.
Mi-e dor de tine crăiasa mea, de bucuria clipelor în care te am doar pentru mine. Iarna nu este iarnă fără tine. O parte din mine lipseşte când eşti departe, tăcută şi rece. Încerc să îţi ghicesc zâmbetul şi veselia în albul zăpezii, însă îmi este imposibil. Doar visez, las melancolia să mă facă prizonierul ei şi să mă ducă departe.
Îmi lipseşti draga mea, peisajul de poveste pare atât de fad fără prezenţa ta. Unde te ascunzi mică zână a zăpezii? Vino şi sărută-mi obrajii cu atingerea delicată a buzelor tale. Fă-mă să redevin copil, să zâmbesc iar, să visez iar la iubirea pură, la clipele în doi ce vor urma. Adu cu tine o picătură de culoare în albul care mă înconjoară, o picătură de roşeaţă care să te transforme în minunată Albă ca Zăpada.
Te aştept să reintri în povestea vieţii mele, să dai un sens clipelor care fără tine trec anoste, albe şi reci.
Deschid ochii, surprins de aerul rece ce pătrunde prin uşa deschisă a autocarului şi clipa de visare amestecată cu tristeţea de a nu te avea alături dispare. Realitatea mă loveşte rece asemeni fulgilor albi şi nu pot decât să spun că îmi e dor de tine iubita mea, mi-e dor de farmecul clipelor alături de tine. Te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu