Întâlnirea
Este terri-anul 300 d.u.c.t. (după
ultima colonizare terrestră). Universul actualilor terreștrii, așa
cum se numesc acum pământenii, se întinde pe câteva mii de ani lumină. Diversele
tipuri de nave stelare au purtat omenirea cât s-a putut de departe, astfel de călătorii
au devenit o obișnuință și Terra Primex
– vechiul Pământ devenise o planetă de birocrați care coordonau toate celelalte
colonii din punct de vedere economic, militar și politic. Omenirea excela intern
la capitolul diplomatic, rareori se mai recurgea la forță, rareori se ajungea
la conflicte între terreștrii, fie ei originari, fie coloniști. Multele
colonii și aerul de oarecare prosperitate de care se bucurau toți pe noile
planete terraformate, nu iscau decât mici conflicte locale, ușor de stăpânit de
Plenariile[1] coloniilor
și de forțele de ordine ale fiecărei planete.
Nedumerea însă
lipsa unei sau unor civilizații extraterestre în tot acest spațiu terraformat.
Existau forme de viață mai simple sau mai complexe, ușor încorporate în stilul terrestru
sau doar îmblânzite și existau proceduri pentru situația unor posibile contacte,
terrestrul actual care evoluase mult și era o rasă mult mai pașnică și
mai precaută nu descoperise un egal, fapt care îi redusese treptat și din
înnăscuta curiozitate.
Terra Primex, o planetă înfloritoare, a renăscut
parcă din propria cenușă după luptele cu foametea, consumarea resurselor,
poluarea, războaiele. Mutațiile geologice apărute natural sau ca rezultat al
invervențiilor vechilor oameni, formaseră cinci mari continente ocupate în mod
pașnic de rasele terrestre actuale și acum, Terra Primex și întregul univers terrestru erau conduse de Protectoratul Terrestru[2] compus din cinci
lideri ai puterilor terrestre și trei lideri ai UTAIMAN – Uniunea Terrestră a Armatelor de Infanterie Mecanizată,
Aeriene și Navale sprijiniți și de
un aparat birocratic complex format din guvernori,
plenageni, militari, cercetători,
consilieri și alții.
O colonie nouă
se forma numai după ce grupul de elită denumit Hyoh’sha – Hoinarii[3] confirma posibilitatea
de creare a coloniei. Hoinarii însă
deveniseră și ei o legendă, un vechi experiment genetic, o încercare de a
îmbunătății rasa umană, de a crea un fel de supraom care să poată depăși
barierele limbajului, ale comunicării obișnuite, o specie aparte a terreștrilor,
capabilă să se adapteze la diverse situații imprevizibile și care puteau să
devină fie pionieri ai umanității, fie primii ei apărători sau chiar ultimi
supraviețuitori, iar terreștrii se bucurau de ceea ce realizaseră până acum
și nimeni nu își mai dorea noi aventuri. Viața curgea agale pe bătrâna Terra Primex ca și pe fiecare din
coloniile ei și nimeni nu părea să se mai aștepte la evenimente care să o
scoată din această stare de amorțeală.
Dar departe,
undeva la capătul unei galaxii aflată la mii de ani lumină de Terra Primex mă pregăteam să zbor eu, cu
o viteză uimitoare, într-o navă suplă și elegantă, o frântură de lucire
metalică și luminoasă în imensitatea spațiului cosmic. Sunt doar un simplu
călător și asemeni multor înaintaşi, mă pierd prin infinitul de stele căutând,
privind, visând la clipa întâlnirii cu prima fiinţă străină de planeta mea
natală.
Mă mulţumisem
de ceva vreme cu misiunile mele banale de explorare, însoţit doar de Ka, inteligența artificială de la bordul
navei mele bio-organice și care putea prelua uneori și o formă umană de tip
holografic şi de Ma`as animalul meu
de companie, o combinaţie hazlie între un dinozaur din vremuri apuse ale
tinereţii Pământului, un motan dolofan cu blăniţă catifelată și un câine foarte
atașat de stăpânul său. Preluase de la strămoșii săi saurieni colții puternici,
viteza, voracitatea și abilitatea de a deschide o coamă țepoasă atunci când se
simțea amenințat, iar de la strămoșii pe linie felină păstra ghearele
retractabile, limba aspră, aspectul de patruped și o blană scurtă, catifelată
și moale de o culoare albastru închis și niște ochi de un verde aprins care te
acaparau instantaneu și aproape te hipnotizau. Era un animal plin de contraste,
putea să se tolănească în poala mea și să toarcă leneș și agale sau să se
răstoarne pe spate și să aștepte să fie mângâiat pe burtă sau deodată să devină
foarte atent, să își încordeze toți mușchii și să sară brusc, devorând aproape
instantaneu bucata de carne primită ca hrană.
Cu ajutorul bio-navei
mele de tip Paxar 4-Delta[4], „micuței” mele Pax
așa cum o alintam eu, uitasem că Terra
Primex mai putea fi considerată casa mea, de fapt căminul meu era nava, „micuţa”
mea Pax, iar Ka nu înțelegea dorinţa mea, a oamenilor în general, de a da
tuturor lucrurilor și obiectelor denumiri familiare sau de a utiliza acel
„ciudat” (în opinia lui) limbaj de alint. Reveneam de pe Terra Primex la
pupitrul de comandă al navetei de explorare și în câteva minute Pax se zărea orbitând leneş, cu alura ei
suplă, în zona ecuatorială. Am pătruns în hangarul care începu să lumineze şi
nici nu am apucat să părăsesc naveta că Ma`as
deja sărise în braţele mele. I-am oferit osul de bivol tyllerian după care era înnebunit şi l-am lăsat savurându-l. Paşii
m-au purtat spre punte.
- Ka, bine te-am regăsit bătrâne. Setează
cursul spre Tazra Minor[5] viteză de
croazieră.
- Am înţeles
căpitane. Trebuie să îmi explici cândva de ce insiști totuși să te exprimi mereu
cu acest „bătrâne”.
Tazra Minor
era ultima colonie umană cunoscută, o colonie de cercetare, apărare, minerit, destul
de avansată tehnologic, dar nici ea nu luase contact cu alte forme de viaţă
superioare, fie biologice, fie energetice sau de alt tip. Legile Primului contact erau pregătite, însă
marile corporaţii nu doreau să aloce fonduri pentru inutila explorare a
spaţiului, eram încă prizonierii profitului. Doar excentricii ca mine îşi
permiteau să exploreze, să hoinărească, doar noi, cei care încă mai existam sau
eram activi și numiți Hyoh’sha - Hoinarii.
Ka îşi făcea treaba impecabil, ca de
fiecare dată, manevrând-o pe Pax, asta când ea îl lăsa, şi puteam privi liniștit
peisajul cosmic care se perinda prin faţa hubloului camerei mele. Viteza
propusă era cea standard impusă pentru o navă de explorare a spațiului extraterrestru
cunoscut, 0,01 parseci. Abia puteam
să îmi dau seama de trecerea bruscă pe lângă cercurile lui Saturn, pe lângă steaua Rigel
a constelaţiei Orion, de tranzitarea
galaxiei Andromeda, apoi mă pierdeam în curcubeul de
culori, de nove, comete, pulsari. Aşteptam să depăşesc acest ultim bastion al
omenirii şi să mă scufund în marea nemărginire, plină de mistere, firea mea de Hoinar tânjea după aventură, după
schimbare.
- Căpitane, Tazra Minor ne permite staţionarea pe
orbită.
Vocea uşor
metalică mă scoase din reverie, am revenit la pupitrul de control al navei, am
contactat diverse departamente din conducerea planetei solicitând tranzacționarea
și permisiunile de transbordare a anumitor materiale necesare calătoriei, am
transmis și documentele cu ultimele noutăţi și directive de urmat, stabilite în
şedinţele Protectoratului Terrestru
şi după câteva terri-ore[6] eram gata de a
porni în noua mea aventură. Ka a făcut o ultimă scanare a tuturor
sistemelor, eu am verificat personal starea armamentului şi a proviziilor, i-am
transmis să pornescă cu viteza de croazieră de 0,25 parseci și am părăsit puntea pentru confortul cabinei şi legănatul
uşor al hamacului meu suspendat.
Degetul îmi
aluneca peste holo-plani-harta ce se
contura luminând încăperea, ocoleam planetele deja cartografiate de mine sau de
alţi Hoinari şi încercam să stabilesc
o traiectorie pentru noua aventură. Le luasem la rând: Kana, Artana, Sakahana, M-9, Nertha, Tellur, Thetis X, Mo`ora şi Gaar...fiecare cu denumirea ei ciudat
aleasă de cei din Protectorat.
- Căpitane,
poţi urca pe punte, în scurt timp vom trece de Gaar.
Gaar, o planetă considerată pustie, cu
vegetaţie adaptată unui mediu aspru, asemeni tundrei, oscila în jurul unui
soare parţial stins care nu reuşea să menţină temperatura la un nivel optim
dezvoltării unor forme de viaţă superioare. Nimic interesant acolo, doar o altă
planetă care poate ar fi devenit o staţie minieră într-un viitor mai mult sau
mai puţin îndepărtat, asta dacă Protectoratul
Terrestru era dispus să finanțeze noi expediții de colonizare. Aici se
termina universul cunoscut și cartografiat de terreștrii, aici hotărâse
aparatul birocratic să ia o pauză din activitatea de explorare, pauză care se
prelungise pentru un timp nedefinit.
Pax
zbura acum prin spaţiul, pur, nealterat, gata de a se dezvălui sau ascunde după
bunul plac, incitând spre explorare şi descoperirea de noi orizonturi. Simţeam deja
furnicăturile nerăbdării, dorinţa de a găsi ceva acolo: poate o planetă cu
viaţă sau poate una cu fiinţe care au dezvoltat o civilizaţie asemeni nouă.
Senzorii nu
indicau decât asteroizi, câte o cometă rătăcită, sau lumina unor supernove, în
rest singurătatea din care mă scotea doar Ma`as,
cu ghiduşiile lui. Mereu mă făcea să zâmbesc, cred că el era sufletul navei,
fără el aş fi devenit şi eu rece şi strict ca şi Ka, mai ales că alesesem ca el să păstreze o personalitate cât mai
puțin umanizată, deși, ca orice inteligență artificială neîncorporată într-un
sistem fix, controlat constant și supus unor bariere de securitate, mă așteptam
să vrea să evolueze.
Din această
oarecare apatie mă scoate un zumzet scurt şi pâlpâirea stinsă a luminilor ecranului
conectat la senzorii de mare distanţă. Îmi anunţă existenţa unei planete cu
atmosferă şi procentaj oarecum ridicat de oxigen în ea, la ceva mai mult de 70
de ani-lumină de poziția mea actuală. Deja aventura se anunţa interesantă,
aşteptam să ne apropiem să pot începe studiul amănunţit şi poate să descoper
eventuale forme de viaţă.
În ultima
clipă am observat asteroidul care se apropia rotindu-se ameninţător, asemeni
unei nave care intrase în vrie, și deși s-au activat și raza de respingere și
scuturile frontale la maxim iar viteza s-a redus brusc, eu tot am închis ochii
instinctiv, pregătindu-mă de un eventual impact. Manevrele însă reuşiseră, Ka
sau Pax, nu știam încă cine reușise şi blocul de rocă dură fusese parțial
deviat de la traiectorie, ștergând razant scuturile navei, încetinind apoi considerabil
și oprindu-se într-un final undeva la babord. Voiam să continui drumul, când
lucirea metalică ca a unei nave se întrezări ascunsă într-o crevasă a bucăţii
imense de rocă întunecată.
- Ka, te rog opreşte nava şi scanează
asteroidul pe care tocmai l-am evitat.
- Compoziţie
de metan, sulf, câteva minereuri neferoase, un zăcământ de platină şi o
combinaţie de aliaje necunoscută.
- Forme de
viaţă?
- Una singură,
umanoidă, însă destul de slabe semnele vitale.
- Apropie-te
de asteroid şi pregăteşte infirmeria, voi cobori să văd ce fiinţă este acolo
jos.
Senzorii
transmiteau un fâșâit sec, când aproape atinsesem suprafaţa întunecată. Îmi
trag repede costumul de operaţiuni în spaţiul cosmic şi sar prin trapa
deschisă. Păşesc pe suprafața închisă la culoare şi un praf fin negru se ridică
să îmi acopere încălțările, grăbesc paşii ajustând reglajele costumului încât
să nu mă trezesc plutind prin spațiu la următorul pas făcut. Mă apropii de
locul în care începe să se zărească metalicul contur al unei navete de formă
ciudată. Am privit locul amplasării, naveta putea fi extrasă uşor şi mă
hotărâsem să fac acest lucru ca să nu pun în pericol viaţa posibilului ocupant.
Îmi închipuiam în momentul de față că aterizase forțat pe acest asteroid. De
parcă îmi ghicise gândurile, Ka deja activase raza de tractare şi priveam
procedura. Nu a durat foarte mult şi cu naveta preluată în cală curiozitatea
începea să îmi dea târcoale. Oare ce fiinţă se ascunde în spatele hublourilor?
Și mai ales, oare cum a reușit să evite o explozie la intrarea în crevasa din
care am recuperat-o?
- Ka, te rog fă o scanare internă a
navetei recuperate, vezi ce îmi poţi spune despre ocupantul ei, ce respiră, are
nevoie de anumite condiţii speciale de mediu înainte de a-l extrage afară?
- Da căpitane,
încep scanarea acum: formă de viaţă umanoidă, sex cel mai probabil feminin după
standardele terrestre, organism compus din 75% apă, carbon, calciu,
respiră un oxigen cu 0,3 milinar[7]-i mai pur decât
organismul uman, dar vom putea ajusta aerul respirabil de pe Paxar 4-Delta
dacă va fi necesar.
Deja nu mai
ascultam comunicările, ci doar mă gândeam că voi fi primul care intră în
contact cu o specie extraterrestră. Curiozitatea se combina cu oarecare
teamă, dar uitasem de toate protocoalele prestabilite pentru astfel de situații
și mă purtam doar ca un copil curios. Nici măcar nu îmi trecuse prin cap să
trec prin pașii necesari pentru a intra în starea Hoya, ce trebuia
activată încă de la părăsirea spațiului terrestru cunoscut, lucru pe
care cu siguranță Ka mi-l va reproșa
ceva mai târziu, dar optimismul și
curiozitatea mea accentuată mă îndemnau să nu iau în seamă aceste aspecte şi să
pregătesc deschiderea navetei. Ma`as
se agita și el printre picioarele mele parcă aşteptând un cadou surpriză, numai
al lui, pentru ronţăit.
Un scrâşnet
metalic, apoi un clic şi trapa se deschide lăsând un abur uşor să părăsească
închiderea ermetică. Îndepărtez partea din față a căștii ce acoperea figura
pilotului și observ o urmă albăstruie pe fruntea acoperită de un păr negru cu
irizări metalice, posibil o rană, sau poate doar o substanţă rezultată în urma
coliziunii cu asteroidul. Degetele mele se apropie fără teamă şi îndepărtează
suviţele cârlionţate. Brusc, mâna îmi este prinsă şi răsucită la spate şi mă
trezesc întins pe podeaua rece, cu lama unui stilet cu luciri lăptoase la gât,
fără să îmi dau seama cum de a putut să se miște atât de repede. Din nou
regretam faptul că nu activasem starea Hoya.
- Naan...naan qidur! Nekqi atar?[8][naan...naan chidur!
Necci atar?]
Din amintirile
mele, ale unei foarte vechi arte marţiale terrestre, bat repede cu palma
liberă pe podeaua rece, încerc să adopt o mină facială cât mai pașnică și
răspund cu mult calm:
- Nu îţi vreau
răul, dacă îmi dai drumul îţi pot explica!
Nu ştiu dacă
m-a înţeles, însă cuţitul dispare într-o fantă a antebraţului şi apoi ființa se
retrage brusc, luând o distanţă de la care mă poate observa cât mai bine,
într-o poziție ușor joasă, din care presimt că poate oricând țâșni spre un nou atac.
Frecându-mi
uşor mâna eliberată, mă gândesc apoi că poate Ka ar reuşi să comunice mult mai uşor. Ridic mâinile în sus într-un
gest de pace și vorbesc, ca într-un vechi clișeu din filmele cu Tarzan:
- Eu...sunt...Nikko...tu...şi degetul meu arată spre
ea...cine eşti? apoi întrebându-l pe Ka:
Ka! După cuvintele spuse...ai reuşit
să găseşti un limbaj comun?
- Încă nu
căpitane, mi-ar mai trebui câteva expresii, poate încă nişte verbe...e prea
puţină informaţie.
- Voi încerca
să mai scot câte ceva de la ea...
Pentru o clipă
ne studiem amândoi: ea înaltă, suplă, lăsând să se ghicească o agilitate demnă
de femeile gladiator antrenate de UTAIMAN pe Lunar. Trăsături fine, aproape aristocratice, obraji cu pomeţi ce
îmi aminteau de holo-pozele[9] cu
antice gheişe asiatice. Nimic neobişnuit până când luai contact cu ochii, în
verdele lor aprins simţeam că mă pierd. Avea ceva de felină în ei şi constatam
că atunci când luminile calei pâlpâiau, pupilele preluau o alungire ciudată, de
parcă se ajustau luminozităţii existente. Mă aflam oare în faţa unei pradătoare
dintr-o specie necunoscută? Dar era oare de sex feminin? Fiind umanoidă,
tindeam să cred că există diferenţierea pe sexe și în ceea ce o privește, dar
erau doar simple presupuneri pornind de la preconcepțiile mele de terrestru.
Nici Ka nu reușise să confirme încă acest
lucru.
Aveam atâtea
întrebări care îşi cereau un răspuns și abia așteptam să cădem la pace.
[1] Plenarii –
conducerea adminstrativă a fiecărei colonii terrestre, era compusă dintr-un plenagen și doi plenar-adjutanți și avea în subordine tot aparatul birocratic, dar
și Forța Planetară Armată de Ordine
Interioară (FPAOI)
[2] Formă de conducere superioară a Terrei Primex și a tuturor coloniilor terrestre, cu sediul
principal pe Terra Primex, avea în
subordine Guvernariile, uniuni
planetare de colonii apropiate ca distanță (maxim 100 de ani lumină între
planetele componente colonizate), Plenariile,
conducerea fiecărei planete colonizate în parte și UTAIMAN.
[3] Hyoh’sha – Hoinarii – grup de terreștrii de elită,
rezultat din multiple modificări de ordin genetic având la bază cercetările
doctorului Rygo Thyssen, apăruți în aceeași perioadă cu primul zbor cu o navă
care atinsese viteza luminii. Procentul de reușită în evoluția finală unui Hoinar a rămas mereu undeva pe la 50 de
procente. Doar unul din doi subiecți evoluau complet, celălalt fie ceda psihic
sau fizic, fie putea fi prezervat doar ca simplă conștiință transpusă într-un
cod informatic și încorporată în diverse echipamente, trupul fizic cedând în
urma multiplelor teste la care era supus.
[4] Paxar – bio-navă de tip 4-Delta, ultima generație de bio-nave create înainte ca proiectul Hoinarilor să fie abandonat după moartea
doctorului Rygo Thyssen și distrugerea arhivelor proiectului în Incendiul Regellian.
[5] Planetă situată la marginea sistemului solar cunoscut
până în anul 300 d.u.c.t., orbitând undeva în jurul unui Soare activ de
aproximativ aceeași dimensiune ca cel al Terrei Primex, descoperită de ultimele
echipe de coloniști umani, la o distanță considerabilă de Clusterul Perseu.
[6] Terri-oră –
în noul sistem Terra Primex de
măsurare a timpului, echivalentul a 68 de minute actuale.
[7] Milinar –
unitate de măsură a purității aerului, puritate cuantificată după procentul de
oxigen existent în volumul de aer măsurat.
[8] Nu…nu mișca! Cine ești? (limba altheeniană standard)
[9] Holo-poză –
transpunere în trei dimensiuni a unei poze obișnuite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu