Nimicuri de toamnă
De minciunile dulci ale adevărului
Spuse suav de buze, în șoapte,
Atât de inocente și totuși barbare,
Păstrate în gândul călătorului,
Purtate de pașii lui, departe,
Lăsând prin frunzele toamnei cărare...
Mi-e dor...
De chipuri și zâmbete trecătoare,
Întâlnite pe rând în fiecare toamnă,
Frumoase, plăcute și totuși efemere,
Culese cu grijă din fiecare floare,
Sărutate de stropii care-și cearnă,
Răcoarea în nopți cu mistere...
Mi-e dor...
De sunetul pașilor mult prea grăbiți,
Ce mângâie dalele ude și reci,
Copii ai tăcerii mele, tristețea își toarnă,
În cupe de cristal cu satiri rătăciți,
Mă fac să adun vorbele seci,
Mi-e dor de nimicuri de toamnă...
De chipuri și zâmbete trecătoare,
Întâlnite pe rând în fiecare toamnă,
Frumoase, plăcute și totuși efemere,
Culese cu grijă din fiecare floare,
Sărutate de stropii care-și cearnă,
Răcoarea în nopți cu mistere...
De sunetul pașilor mult prea grăbiți,
Ce mângâie dalele ude și reci,
Copii ai tăcerii mele, tristețea își toarnă,
În cupe de cristal cu satiri rătăciți,
Mă fac să adun vorbele seci,
Mi-e dor de nimicuri de toamnă...
Toate imaginile prezente în acest material sunt utilizate exclusiv în scop ilustrativ. Imaginile aparțin proprietarilor lor de drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu